First kiss.

Îmi era dor de blog ... Nu am mai scris de ceva timp (ceva timp însemnând doi ani) şi m-am gândit să revin ! M-am gândit pentru început să abordez un subiect delicat, despre care nu eram suficient de "curajoasă" să vorbesc, chiar şi pe un blog, primul sărut. Cu toţii am trecut prin etapa asta a vieţii, când erai nevoit să-ţi uneşti buzele cu ale persoanei iubite, pentru a-i demonstra că-l placi, cât de mult ţii la ea.
Primul meu sărut a fost la 16 ani, mulţi ar spune că e destul de târziu, având în vedere cerinţele vremii, ale generaţiilor şi cât de repede evoluează în ziua de azi. Dar pur şi simplu nu am avut oportunitatea înainte *awkward*.S-a întâmplat cu un tip din liceul meu, de aceeaşi vârstă. S-a întâmplat fără să-mi dau seama, totuşi a fost o senzaţie plăcută. *pe bune, am zis plăcută?! MULT PREA PLĂCUTĂ!* Parcă totul căpăta sens, mă simţeam bine, prea bine, era ireal, nici nu mai conta că eram în curtea şcolii, înconjuraţi de elevi, pentru mine nu mai exista nici timp, nici spaţiu, nici şcoală, nici elevi! Eram doar noi, pe o bancă, atât *plus frigul de februarie*. A fost primul sărut, cu persoana la care ţineam atunci, prea mult pentru cât merita, a fost frumos, a meritat, mă simţeam protejată *sună ciudat, ştiu, dar ... * era, probabil, a doua metodă pentru a ne încălzi reciproc, înafară de îmbrăţişările sângace, timide care la vremea aceea erau, ceva frumos, pur, simplu dar plin de însemnătate.
Pentru oricare dintre noi primul sărut are fel şi fel de feţe, de trăiri, de percepţii, dar el este unul singur, pentru toţi! E momentul în care te simţi perfect, nimic nu mai contează, eşti doar tu şi persoana iubită, atât.