Summer camp. part 3

Avionul a decolat. Eram de aproximativ 1 oră în aer dar nu mă deranja. Importantă era destinaţia până la urmă. Perrie deja se împrietenise cu Mark, îşi permitea chiar să doarmă cu capul sprijinit de umărul  lui, *chiar era o imagine drăguţă*, iar eu priveam norii albi ca spuma în timp ce Jake dormea dus. Îmi schimb privirea către el, era atât de dulce ... Întotdeauna mi-a plăcut să urmăresc băieţii când dorm, mi se părea că atunci sunt ei înşişi, lipsiţi de orgoliu, de mândrie, fără toate acele elemente ale personalităţii lor „extraordinare” demne de nişte adevăraţi macho.

Deodată Jake se trezeşte, întinzându-se ca un motan leneş:

Jake: *către mine* Ce faci, nu ai dormit ?

Ashley: Umm, ba da, doar că nu mult.

Jake: Îmi place să te privesc când dormi.

*Ciudat, dar fix asta gândeam şi eu. Thoughts reader.*

Ashley: Chiar ai făcut asta? Am crezut că n-am dormit atât de mult.

Jake: N-a fost mult, dar suficient.  :D

*Atât de dulce acel zâmbet ...*

Ashley: I-ai văzut pe Mark și Perrie? Se simt așa bine.

Jake: Da, cam așa erau și înainte să adorm, sunt dulci. Chiar le stă bine împreună.

*Ce tot se gândea la cum le stă lor? HELLO, eu vreau să știu cum ne-ar sta noua.

Ahsley:  Da, sunt drăguţi.

Stewardesa: Ne pregătim de aterizare, vă rugăm conectaţi centurile de siguranţă.

*Nu pot să cred! În sfârşit visul meu devine realitate. LONDON, BITCHES!”

-După 30 de minute-

Directorul: Acum vă puteţi lua bagajele şi să văd îndreptaţi către autocar. Vom ajunge direct la hotel.

Perrie: Ash, nu pot să cred! Pământ londonez. Deja simt mirosul accentului lor.

Ashley : Haha, să vezi când o să mănânci mâncarea lor, te transformi într-o londoneză autentică!

Mark:Păcat că nu sunt fete aşa frumoase aici, doar dacă e s-o punem la socoteală pe Perrie transformată!

Jake: Sau pe tipa care face reclamă la nu ştiu ce rimel, exceptând mega-strugăreaţa ei!

Ashley: Hahaha, sunteţi răi băieţi!

Perrie: Nu, nu sunt! Mie chiar îmi place cum gândesc.

-După 10 minute, la hotel-

Directorul: Vă rog, alegeţi-vă camerele pe acelaşi etaj, nu vreau să vă rătăciţi pe aici. Câte doi, trei sau patru în cameră. Nimeni nu stă singur!

Perrie:  Să luăm cameră de patru, să stăm şi cu Mark şi Jake.

Ashley: Nu ştiu ce să spun ... ei deja se hotărâseră să ia o cameră cu Nick şi Paul.

Perrie: Sau mai probabil cu Lottie şi Karen.

Ashley: Ughh, iar Karen! De data asta a câştigat scroafa.

Jake: Hey, Ash. Ştii, mă gândeam să luăm o cameră toţi patru.

Ashley: Nu cred, Karen deja şi-a trecut numele pentru o cameră de patru cu tine şi Mark.

Jake: Ufff, Karen ...

Perrie: Haide, Ash. Am luat cheile camerei, să mergem!

Ashley: Pa, Jake. Ne vedem mâine.

                Exact cum îmi imaginam. Camera impresionantă, mobila de bun gust, cu toate facilităţile, room-service la orice oră. Era chiar prea bine. Încep să despachetez împreună cu Perrie, când cineva bate la uşă.

Mark: Hey, Perrie, ce faceţi?

Perrie: Hello, Mark. Bine, tocmai despachetam.

Jake: Putem intra?

Perrie: Sigur, hai.

Ashley: Perrie, acum stai de vorbă la uşă?! Vino şi ajută-mă să termin aici mai repede!

Jake: Te ajutăm noi dacă vrei.

Ashley: Hey, băieţi. Aproape am terminat, staţi liniştiţi.

Mark: Şi, ce facem în seara asta? Doar nu stăm în cameră ca nişte pensionari.

Perrie: Daa, corect. Să facem ceva, ca de bun-venit!

Ashley: Nu ştiu, sunt obosită, dacă vreţi mergeţi în oraş. Eu cred că o să mă odihnesc.

Perrie: Ohhh, come on! Şi ce o să faci aici singură?
Jake: Cine a zis că e singură? Voi sta cu ea, măcar atât.

Ashley: O să se supere colega ta de camerăă ...

Jake: Shut up. Nu-mi pasă, să facă ce o vrea.

Mark: Păi bine, ciudaţilor, vă lăsăm. Noi am plecat să petrecem în LONDON STYLE!!

Ashley: Hahaha, distracţie plăcută, nebunilor.

*CUUM?! JAKE ÎN ACEEAŞI CAMERĂ CU MINE? A preferat să rămână în loc să plece în oraş? MHMHM, îmi place!*

Jake: Hai să ne uităm la un film de groază! *sună la room-service*

Ashley: Dacă vrei, eu rezist!  Comandă nişte chipsuri sau floricele, ceva.

Jake: Am luat chipsuri şi alune plus nişte suc.

-După terminarea filmului-

Jake: Ce te-ai speriat la faza când bate la uşă tipul cu drujba!! *râde*

Ashley: Părea atât de real ! Nu mai râde de mine!!! *aruncând cu perna în faţa lui*

Jake: Erai aşa amuzantă : Nuuu, nu deschide uşa! UGH PROASTO, ţi-am spus să nu! *hohote de râs*

 Ashley: Eşti incredibil! 

*Şi începe o adevărată bătaie cu perne.*

To be continued ...

Summer camp. part 2

 Eu şi Perrie ajungem acasă, încântate de invitaţia băieţilor de a sta lângă ei în avion, în drumul spre distracţia supremă! Chiar surprinse aş putea spune ... Adică, care sunt şansele ca cei mai cool băieţi din liceu să vorbeacă cu noi, mai mult decât atât, să ne spună să stăm lângă ei. Mhmhm, interesant, dar dubios. Mâine e ziua cea mare, parcă nu mai venea odată!! Mă pregătesc de culcare, toate bagajele erau şi ele pregătite, totul era perfect. Mai puţin un lucru ... TELEFONUL! Iar nu-l găseam. Nu pot să cred, mereu se întâmplă la fel!
Ashley: Mama, tata, Josh *fratele mai mare*!! Mobilizarea, nu-mi găsesc telefonul! DIN NOU!
Tata: A câta oară e când îl pierzi?
Ashley: Umm a2-a. Bine a5-a. Mă ajutaţi să-l găsesc, vă rog ? Nu pot să plec fără el!
Mama: Îl căutăm mâine dimineaţă, hun. Acum mergi şi te culcă.
Ashley: Nu o să am timp mâine dimneaţă! *mă trântesc în canapea, când deodată simt ceva rece pe picior ...* AHA, l-am găsit! Cine l-a lăsat în canapea?!
Josh: Tu, ciudato. Doar nu crezi că l-ar fi folosit unul dintre noi?
Ashley: Dispari, aiuritule. Noapte bună tuturor!

-Dimineaţa-
Ashley: În sfârşitt! A venit momentul! Trebuie să fac un duş rapid, apoi mă întrept spre şcoală. 
Josh: Soro, vezi că o să te duc eu la liceu, mama şi tata au plecat deja. Ţi-au lăsat banii pe masă şi un bileţel.
Ashley: Thank you, Josh. Acum ieşi din camera mea, vreau să mă îmbrac!
Ziua cea mare, ziua cea mare, sper să fie totul perfectt! *cobor în grabă* Iau banii şi paşaportul şi citesc bileţelul : "Ash, scumpo, sper că o să te distrezi de minune în tabără, ai girjă cu băieţii şi să nu bei prea mult. Sună-ne imediat ce ajungi acolo. Avem încredere în tine. Te iubim, mama şi tata."
Exact genul de dădăceală de care aveam nevoie, bine măcar că nu îmi spuneau toate astea în faţa colegilor mei, ar fi fost clar ciudat.
Josh: Haidee, Ash, trebuie să plecăm, mişcă-te.
Ashley: Dacă o să mă şi ajuţi cu bagajele o să mă mişc!

-După 10 minute-
Perrie: Eşti pregătită, gata?
Ashley: Glumeşti? Aştept ziua asta mai ceva ca pe ultimul episod din serialul meu!
Perrie: Atunci să mergem! Autocarul ne va duce direct la avion, aşa ne-a spus domnul director.
Ashley: Mark şi Jake n-au venit?
Perrie: Ba da, sunt deja în autocar. Hai, te ajut să-ţi pui bagajele.

-După 20 de minute-
Directorul: Am ajuns la aeroport. Vă rog nu coborâţi până nu vă strig numele. Derek Smith. Jessie Heron. Cindy McAdams. Perrie Edwards. Jake Mckibben. Ashley Payne. Mark O'Donnel. blablabla, lista era imensă, nu mai conta. Deja am coborât din autocar cu cea mai bună prietenă şi tipul care-mi plăcea.
Jake: Ash, stai lângă mine în avion, okay ?
Ashley: Îmi spui Ash? Asta e o noutate.
Jake: Da, am auzit-o pe Perrie spunându-ţi aşa şi credeam că e ok. :D
Ashley: A nuu, e ok. Stai liniştit. Şi da, stau lângă tine, iar pe Perrie o lăsăm cu Mark.
Jake: Oricum o place, deci cred că lui Mark îi convine.
Ashley: Serios? O place pe Perrie? Asta e aşa de drăguţ!
*Da, drăguţ, dar eu?! La mine nu se gândea nimeni. Sau poate ... Cineva a făcut un aranjament acolo sunt ca Jake cel drăguţ să-mi spună mie, MIE, să stau lângă el, şi nu lui Karen, cea mai nesuferită fată din liceu, pentru noi fetele, dar pentru băieţi ... era cea mai bună "pradă". Şi pentru Jake a fost, o perioadă ... dar el s-a despărţit de ea când aflase tot ce-i făcuse Karen. THAT'S LIFE, BITCH.*

-După 30 de minute, în avion-
Karen: Jake, am crezut că stai lângă mine!
Jake: După cum se vede nu stau, Ashley e lângă mine.
Ashley: Bună, Karen.
Karen: Mai vedem noi.
Jake: E insuportabilă, tot se bagă în seamă aiurea ...
Ashley: Poate încă ţine la tine.
Jake: Sigur, când era cu toată echipa de football nu-i mai păsa, credea că n-o să aflu.
Ashley: Ughh, urât.
Jake: Nu contează, nu e chiar aşa mare chestie. :) 
*Nu  e mare chestie, a stat cu ea un an jumătate şi i-a făcut toate astea fără să-şi dea seama? Nu m-a cunoscut pe mine, că-i deschideam eu ochii.*
Stewardesa: Puneţi-vă centurile de siguranţă. În curând vom decola.




To be continued ...

Summer camp. part 1

 Numele meu este Ashley Payne, sunt în clasa a12-a şi îmi placee să mă distrez *desigur, în limitele bunului simţ*.
 Ultima zi de şcoală era aproape de final, cu toţii aşteptam să plecăm imediat spre noi destinaţii, să cunoaştem noi oameni şi să ne distrăm cât pentru un an întreg. Eu şi prietena mea cea mai bună Perrie eram nerăbdătoare să mergem în tabăra de 2 săptămâni organizată de directorul şcolii, fix la Londra!! *OMG, am zis LONDRA?! încă nu realizez* Partea şi mai bună era că veneau şi tipi pe care noi îi plăceam, Jake şi Mark!

-Peste 3 zile-
Telefonul suna în disperare şi eu nu-l puteam găsi !!
-Mamaaa mi-ai văzut telefonul?! *alergând prin casă*
-Ashley, de unde să ştiu eu unde îţi pui lucrurile ... ?
-Da, mamă, mersi! L-am găsit!
*răspund* - Da, Perrie, ce faci ?
Perrie: Ai 4 apeluri de a mine, vaco! Cam unde îţi ţii telefonul ăla ?
Ashley:Dacă tot vrei să ştii, l-am scos acum din WC văzând că suni. :D
Perrie:Proasto ! *râzând* Ce faci azi, ieşim undeva ?
Ashley:Pfoaa, nu pot acum trebuie să-mi mai fac din bagaje, plus mama m-a rugat să o ajut la nişte treburi.
Perrie:Ieşim mai pe seară, e ok ? Poate atunci termini şi tu, Cenuşăreaso.
Ashley:Ermm, fuck you, Perrie. Te sun pe la 4, ok ?
Perrie:Bine, pa-pa. *închide*

-Peste 2 ore-
Bunn, mi-am terminat treaba, ia să vedem ce vrea Perrie să facem. O să-i dau un SMS şi mă bag să-mi fac un duş, sper să şi răspundă. *Perr, ia spune, unde vrei să mergem ? Mă gândeam la cafeneaua noastră din centru. Let me know.* Merit o baie bună după toate împachetările făcute, nu ştiu nici acum cum de se mai închid geamantanele! *mama mi-a pus acolo toată casa, inclusiv pe ea*
**telefonul sună**  Perrie calling ... *răspund*
Perrie: Mergem acolo!
Ashley: Imediat mă îmbrac şi ne vedem în faţa blocului meu.
Perrie: Ok. See you.

Trebuie să mă pregătesc rapid, altfel iar face crize iubita mea prietenă că mă mişc atât de lent, încât dacă mi-ar lua foc casa, n-aş ştii să-mi salvez viaţa. *LOL, asta e chiar urât*. Ajunse acolo Perrie alege o masă, se aşează în faţa mea, apoi face o faţă super-mirată.
Perrie: Ashley, nu te uita, dar în spatele tău sunt MARK ŞI JAKE!!!
Ashley: Ce unde?! *întorcând capul* upsss ...
Perrie:Ţi-am spus să nu te uiţi, ciudato!!
Ashley: Tocmai mi-a zâmbit Jake când m-am uitat la ei. *ciudat, DAR FRUMOS*
Perrie: Eşti o disperată, dar a funcţionat! Vin spre noii!! Poartă-te normal. *râzând tare*
Ashley: Eu mă port, tu NU ! Bună, băieţi. :D
Jake&Mark: Bună, fetelor. Ce faceţi?
Ashley&Perrie: Bine, la o cafea, voi ?
Jake: Mm bine. Uite am auzit că veniţi şi voi în tabără şi ne gândeam dacă aţi vrea să staţi lângă noi în avion.
Perrie: OH MY GOD! Serios ? Nu pot să credd! Sigur că vrem!
Ashley: PERRIE, încetează! Sigur, dacă vreţi.
Mark: Desigur, păi ne auzim mâine, ok ? Paa.

To be continued ...

First kiss.

Îmi era dor de blog ... Nu am mai scris de ceva timp (ceva timp însemnând doi ani) şi m-am gândit să revin ! M-am gândit pentru început să abordez un subiect delicat, despre care nu eram suficient de "curajoasă" să vorbesc, chiar şi pe un blog, primul sărut. Cu toţii am trecut prin etapa asta a vieţii, când erai nevoit să-ţi uneşti buzele cu ale persoanei iubite, pentru a-i demonstra că-l placi, cât de mult ţii la ea.
Primul meu sărut a fost la 16 ani, mulţi ar spune că e destul de târziu, având în vedere cerinţele vremii, ale generaţiilor şi cât de repede evoluează în ziua de azi. Dar pur şi simplu nu am avut oportunitatea înainte *awkward*.S-a întâmplat cu un tip din liceul meu, de aceeaşi vârstă. S-a întâmplat fără să-mi dau seama, totuşi a fost o senzaţie plăcută. *pe bune, am zis plăcută?! MULT PREA PLĂCUTĂ!* Parcă totul căpăta sens, mă simţeam bine, prea bine, era ireal, nici nu mai conta că eram în curtea şcolii, înconjuraţi de elevi, pentru mine nu mai exista nici timp, nici spaţiu, nici şcoală, nici elevi! Eram doar noi, pe o bancă, atât *plus frigul de februarie*. A fost primul sărut, cu persoana la care ţineam atunci, prea mult pentru cât merita, a fost frumos, a meritat, mă simţeam protejată *sună ciudat, ştiu, dar ... * era, probabil, a doua metodă pentru a ne încălzi reciproc, înafară de îmbrăţişările sângace, timide care la vremea aceea erau, ceva frumos, pur, simplu dar plin de însemnătate.
Pentru oricare dintre noi primul sărut are fel şi fel de feţe, de trăiri, de percepţii, dar el este unul singur, pentru toţi! E momentul în care te simţi perfect, nimic nu mai contează, eşti doar tu şi persoana iubită, atât.

Fuckin' perfect ... part 2

Ultima lună a fost extrem de agitată pentru Jessie şi Sam, care au trecut prin o mulţime de probleme, cea mai gravă fiind internarea lui Jessie în spital. Acum, că totul a revenit cât de cât la normal, Jessie fiind externată cu câteva zile în urmă, fetele presimt că va fii o lună extrem de bună pentru ele.

15 Mai, ora 8.00, Sam este trezită de razele puternice ale soarelui care-i dansează pe faţa uşor bronzată. Leneşă dechide ochii şi îşi întinde oasele asemenea unei pisici. Imediat ce se dezmeticeşte, sare din pat, se duce spre geam şi îi dă frâu liber soarelui să pătrundă în toată camera, dând la o parte draperiile de culoarea cafelei. Se mişcă puţin prin cameră, apoi execută câteva exerciţii de întindere.
După ce mănâncă ceva zdravăn, ia telefonul şi îi trimite un mesaj lui Jessi : " 'Neaţaa. Ce faci, te-ai trezit ? Sună-mă când poţi. <3 style="font-weight: bold;">Jessie : 'Neaţaaa !
Sam : Heei, neaţa somnorilă. Ce faci ?
Jessie : Acum câteva minute m-am trezit şi am văzut mesajul tău.
Sam : Bănuiesc că astăzi vii la liceu.
Jessie : Desigur. Vezi ce frumos e afară ? Nici nu mă gândesc să stau în casă.
Sam : Perfect. Dar văd că eşti mai bine, mai veselă, ce-i cu tine ?
Jessie : Ştii, am realizat că nu foloseşti nimic dacă eşti " închisă "-n tine, sau că nu eşti sociabilă sau comunicativă. Şi ... tocmai de asta voi încerca să mă schimb. Să fiu şi eu ca tine şi ca multe altete, mult mai comunicativă şi mai sociabilă.
Sam : R-E-S-P-E-C-T ! Îmi place cum gândeşti. Te susţin, soro !
Jessie : Mulţumesc pentru tot !
Sam : Întotdeauna. Mă duc să-mi fac un duş, mă suni când eşti în faţa blocului meu ?
Jessie : Sigur, mergem împreună.
Sam : Perfect. Te aştept. Pa.
Jessie : Pa-pa.

Imediat după duşul bine meritat, Sam se gândeşte ce haine i s-ar potrivi cel mai bine în această zi minunată. Găseşte ceva foarte drăguţ, o fustiţă înflorată, până puţin deasupra genunghilor, un maiou alb, vaporos, părul său lung şi blond, şi-l ondulează discrect, se machiază puţin, dar în aşa fel încât să-şi scoată în evidenţă ochii verzi smarald. Se decide cu greu într-un final să încalţe nişte săndăluţe din paie, foarte comode şi evident nu lipsesc accesoriile. După ceva retuşuri ale machiajului şi după pregătirea genţii pentru liceu sună telefonul.

Jessie : Sam eşti gata ?
Sam : Da. Ai ajuns ?
Jessie : Da sunt pe băncuţă. Hai, coboară.
Sam : Okay, vin acum.
Sam rămâne oarecum uimită de înfăţişarea lui Jessie care era foarte fenimină, elegantă, parcă radia de frumuseţe. Purta o pereche de pantaloni de echitaţie bluemarin, în sus o bluziţă ce îi cădea pe un umăr, părul său brunet prins în două agrafe deasupra urechilor, încălţată cu nişte pantofi negrii cu toc potrivit. Această vestimentaţie o schimba total pe Jessie, o făcea mult mai plăcută ochilor, iar Sam era foarte mândră de ea.
Sam : Cât de bine îţi stă aşa ! Arăţi genial !
Jessie : Chiar îţi place ? M-am gândit să mă mai schimb puţin.
Sam : Glumeşti ? Îţi stă extraordinar. Chiar nu mă aşteptam.
Jessie : Mulţumesc. (îmbrăţişând-o pe Sam)

Fetele ajung la liceu, se aşează în bancă ... ora nu începuse încă. Lângă Sam se aşează prietenul ei cel mai bun, Ivan. O întreabă nedumerit :
Ivan : Cine e noua ta prietenă, Sammy ?
Sam : Nouă ? Parcă nu o ştii ? E Jessie, fraiere.
Ivan : Jessie ?! Vorbeşti serios ?
Sam : Dăăă. Ea e. :D
Ivan : Wow, da' ce s-a schimbat !
Sam : Daa, s-a schimbat mult.
Ivan : Apropo, l-ai văzur cumva pe Mark ? Trebuia să ne vedem azi la liceu, dar nu a ajuns.
Sam : Da, era la magazin, probabil o să ajungă curând. (spre uşă) Aaa, uite-l.
Ivan : Să vezi când o s-o vadă pe Jessie ...

Ivan : Heeei, Mark. Ce faci, omule ? (dând mâna cu Mark)
Mark: Bine. Acum am aterizat şi eu. Auzi ... cine e tipa care stă cu Sammy în bancă ?
Ivan : N-o să crezi, dar ... e Jessie, dude !
Mark : Glumeşti, nu ?
Ivan : Du-te şi convinge-te !

Ora începe ...

***

La sfârşitul zilei, cei patru pleacă spre casă, dar se opresc în parcul din apropiere pentru a privi apusul soarelui. Jessie era fericită. Astăzi chiar a uimit colegii cu schimbarea majoră pe care o făcuse şi în sfârşit toţi o percep ca pe o fată perfect normală. Ajunşi în parc, fetele se pun în leagăne, iar băieţii se pun pe iarbă, cu faţa spre lac, apoi toţi încep să discute despre revenirea lui Jessie şi despre schimbarea neaşteptată.

Ivan : Dar cum de te-ai decis să te schimbi ? Adică nu ştiu ... bănuiesc că ai avut un motiv, nu ?
Jessie : Da am avut. M-am săturat să fiu eu oaia cea neagră a clasei, să fiu eu cea ciudată şi spre mine să se arate mereu cu degetul.
Ivan : Aaa, foarte bine. Sincer îmi place mai mult de tine cum eşti acum, decât cum erai înainte.
Mark : (înghiontindu-l cu cotul pe Ivan) Da, aşa e. Ne place de tine mai mult. Sper să rămâi aşa, să nu te schimbi.
Sam : Nu o să se schimbe, am motivat-o destul. Sper că i-a intrat în cap.
Jessie : Aşa o să fiu mereu. În sfârşit ştiu cum e să am prieteni şi cum e să îi pese cuiva de mine.
Sam : Întotdeauna vom fi alături de tine, eu, Ivan şi Mark. Să nu uiţi.
Jessie : Vă mulţumesc pentru tot ! Apreciez enorm. Vă iubesc! <3>

Fuckin' perfect ...

Era miezul zilei de 30 aprilie, soarele strălucea cu o intensitate mai mare ca de obicei, parcurile erau pline de bătrâni ieşiţi cu nepoţeii la plimbare sau cu animalele de companie. Însă poţi fi păcălit de toată această imagine a perfecţiunii, dacă n-ai ştii că există încă persoane care nu se pot bucura de plăcerile primăverii.

Într-un bloc de la periferie, la etajul 7, un apartament este asmenea unui cavou, toate camerele au draperiile trase aşa încât nici o rază a soarelui să nu poată pătrunde.. În acel apartament locuieşte Jessie, fata ciudată din liceu, care în fiecare pauză stă în clasă, în colţul ei preferat, ascultând muzică ciudată sau desenând anumite chestii, necunoscute pentru noi oamenii "normali". Din cauza faptului că nu este atât de sociabilă, bine, nu este deloc sociabilă, nu are nici un prieten/prietenă, noi colegii de clasă îi spunem şi "lupul singuratic" ceea ce evident o cam enervează.
Singura prietenă, sau mai bine zis, cunoştinţă din acea clasă este Samantha, dar preferă Sam. Ea nu se vizitează foarte des cu Jessie, dar în această zi, se pare că se gândeşte să-i facă o surpriză trecând pe la ea s-o salute.
Ajunsă la etajul 7, Sam bate la uşă. Niciun răspuns... încearcă din nou.. la fel. Pune mâna pe telefon, o sună...dar soneria telefonului se aude din interiorul apartamentului semn că e acasă sau şi l-a uitat acolo. Sam verifică clanţa şi observă că era încuiată. Se duce jos la domnul Jones, adiministratorului blocului şi-i cere cheia pentru apartamentul lui Jessie.

Intrată în casă, Sam dă draperiile la o parte pentru a permite soarelui să pătrundă-n cameră, apoi începe s-o caute pe Jessie. În living nu era, camera ei era pustie, unde o fii Jessie ? Deja Sam devenea îngrijorată, chiar dacă era tipa ciudată de la şcoală..era totuşi un om. Se duce în baie, acolo rămâne şocată pentru câteva clipe ... Jessie era în cadă, băltea în propriul sânge ... După ce îşi reveni din şoc, Sam a apucat-o de braţe, trăgând-o afară din cadă. Mâinile îi erau distruse, corpul parcă era mult mai slab decât ultima dată, era total schimbată. După ce o pune pe covor în camera ei, observă pe mâna stângă inscripţionat : " I wanna be perfect. "
Foarte speriată Sam sună la ambulanţă, aceasta ajungând în cel mai scurt timp, o pun pe Jessie şi o transportă la Spitalul de Urgentă UCLA.

După ceva timp de aşteptări, doctorul vine la Sam :
Doctorul Smith : Prietena ta a pierdut mult sânge..
Sam : O să fie bine ? Spune-ţi-mi că da..
Doctorul Smith : Cu greu i-am pus inima în mişcare, dar văd că face progrese. O monitorizăm 24 din 24. Sperăm că o să fie bine.
Sam : Pot merge la ea ?
Doctorul Smith : Momentan este sub anestezie, dar va dispărea curând efectul aşa că vei putea să te duci s-o vezi.
Sam : Mulţumesc mult, domnule doctor !
Doctorul Smith : Nu vrei ceva de mâncare ? Arăţi tare rău, nu vreau să te văd şi pe tine pe jos. ( zâmbind )
Sam : Nu, mulţumesc. Sunt bine.

Sam rămâne, din nou, singură pe culoar, doar ea şi gândurile ei.
"Mi-aş dori din tot sufletul să ştiu ce a apucat-o .. ştiu că nu e cea mai agreabilă persoană, dar nu trebuia să facă aşa ceva ... totuşi viaţa ei e în joc. "
Nu trece decât jumătate de oră, iar Dr. Smith o anunţă pe Sam că poate merge să-ţi vadă prietena.

-în salon-
Sam : Jessie?.. Mă auzi?
Jessie : Mhm..
Sam : Sunt eu Sam, colega ta de bancă.
Jessie : ...
Sam : Vrei să plec, să te odihneşti?
Jessie : ( glumind) Am dormit pentru 2 ani, stai aici.
Sam : Eşti bine? Te doare ceva?
Jessie : Încă nu, mai sunt puţin amorţită.
Sam : Ce-a fost cu tine? Ce ţi-a venit?
Jessie : Nimic ... doar că ...
Sam : ????
Jessie : M-am săturat să fiu cidata clasei, vreau să fiu şi eu normală şi credeam că dacă fac asta o să mi se întâmple ceva frumos.
Sam : Mda ... ceva frumos : un pat de spital, nişte flori în vază şi o colegă rătăcită şi nemâncată. :))
Jessie : ( râzând ) Hahahaha, m-ai făcut să râd. O să fiu bine, ai să vezi. Dar cum de m-ai găsit?
Sam : Azi n-ai venit la liceu şi mi-am făcut griji. Tu niciodată nu lipseai şi am venit să văd cum eşti.
Jessie : Frumos din partea ta. Se vede că nu mă uitaţi aşa repede, cel puţin tu.
Sam : Sunt sigură că o să fii bine. Am încredere. Te las să te mai odihneşti, ok?
Jessie : ( cu un spirit de glumă ) În loc să mă laşi să zac aici, ar fi frumos să mă iei uşor de mână să mă plimbi până la baie, apoi pe culoar, că o să înţepenesc aici.
Sam : ( zâmbind ) Am înţeles, Miss Jessie.

Apoi ies amândouă din salon, ţinându-se de mână, merg până la capătul holului se aşează pe un scaun şi încep să-şi povestească vrute şi nevrute ...



To be continued ...

'Cuz i care so much about you...

E vineri seara..cam ora 11. Intru pe mess să.l caut. Nu e online, poate pentru că e pe hi5. Intru şi acolo, dar nu este. Devin îngrijorată. Îl sun.."Abonatul nu poate fi contactat". Fuck!!! Iar îl are închis..:o3 Îi întreb pe toţi prieteni lui..nici unul dintre ei nu ştie nimic de Lex de ceva timp. Frate ce s.a întâmplat cu el?:-s Ştiu că.i place să ne bage în sperieţi..da' nici chiar aşa.:o3 Mi.e dor de el. Simt ca şi cum o parte din mine nu mai e..mă simt singură. Îmi lipseşte atât de mult fraza "hai pui linişteşte.te, totu' o să fie bine:o3!" care mă ajuta mereu când eram în vreo pasă mai proastă.:( Acum a venit rândul meu să mă revanşez.

Îmi trag repede blugii pe mine, un hanorac şi ies pe uşă.Mă îndrept spre casa lui. Pe drum mă gândesc la tot ce e mai rău..:o3 şi nu vreau asta! Dar pur şi simplu îmi fuge gândul la fel şi fel de idioţenii. Sunt în faţa uşii. Încerc să bat, dar pentru un moment ezit, apoi lovesc cu forţă uşa de 3 ori. Nici un răspuns. Îl sun: "Abonatul nu poate fii contactat", încerc să apăs pe clanţă, iar uşa, surprinzător, se deschide.
Intru încet în casă, ochii plimbându.mi.se în toate direcţiile atenţi la orice mişcare. La prima vedere totu' pare ok, exceptând un singur lucru: liniştea sinistră. În bucătărie nimeni, camera lui goală. Atunci unde e?:-s Intru în baie, camera fiind mare arunc o privire rapidă apoi ies. Dar, nici bine nu închid uşa, că.mi tresări o idee. În baia propriu-zisă nu e, ok..cada! Draperia era trasă..o dau deoparte. Un fior de gheaţă m.a trecut pe şira spinării. Eram total îngheţată! Era acolo. Probabil dormea sau îi era foarte rău..nu puteam desluşi nici măcar un cuvânt din ce încerca să zică. Îl târăsc până în camera sa..pentru că nu se putea ţine pe picioare, iar eu eram prea firavă pentru greutatea lui. Încerc să.l pun în pat. No chance! E prea greu. Îl întind pe jos şi încerc să vorbesc cu el.
Eu: Lex..Lex!! Ce ai? Vorbeşte!!
Lex: ....
Eu:Lex! Hai, te rog! Zi.mi ce s.a întâmplat.
Lex: Am...fumat.
Eu: Vezi în ce stare eşti? Din cauza aia!! Ai promis că n.o mai faci!
Lex: N.am...putut!
Eu:Poţi dacă ai voinţă. Mergem la spital! Acum!
Lex: Nu, te rog! Îmi revin aici..apoi..
Eu:Bine, cum vrei. Eu sunt aici.
Şi adoarme. Iar eu stăteam şi mă uitam la el..părea liniştit, când eram acolo şi dintr.o dată simt cum mâna lui o strânge puternic pe a mea, deschide puţin ochi, schiţează un zâmbet cu ultimele forţe şi adoarme. Peste ceva timp mă trezesc întinsă pe podea, lângă el, ţinându.l în continuare de mână, el era încă adormit, dar se vedea că se simte mult mai bine, apoi îi spun:
Eu:Hai să te pun în pat.
Lex:Stai liniştită, mi.e bine şi aici.
Eu:Cum îţi mai e?:o3
Lex:Acum mult mai bine.;;) Mulţumesc că.ţi pasă!
Eu:Întotdeauna mi.a păsat.:o3
Lex:Da' cum de ţi.a venit ideea să vii până aici?
Eu:Trebuia să dau de tine,nu? Aşa că uite.mă!
Lex:De ce faci toate astea?
Eu:Pentru că îmi pasă,boule! D.aia. Acum explică tot..
Lex:Era nervos, m.am certat cu tata şi cu Robb..
Eu:Pentru atâta lucru te distrugi? Nu merită! Chiar deloc.
Lex:Am cedat nervos. Îmi pare rău.:o3
Eu:Mie.mi ceri scuze? Nu trebuie să.mi ceri mie..nu mie îmi faci rău, ci ţie! Bine..fizic..logic că.mi faci şi mie rău..când te văd aşa.:o3 Hai să mergem la spital!
Lex:Nu, te rog! Nu vreau acolo, nu suport să mă văd închis în camera aia.8-)
Eu:De ce nu te.ai gândit la asta înainte să fumezi?
Lex:Eram orbit de furie..nu vreau acolo te rog. Promit că nu mai fumez never!
Eu:Aşa ai spus şi ultima dată, boy. Şi uite.te la tine acum..
Lex:Acum chiar vorbesc serios, numai nu mă duce acolo.:o3
Uitmându.mă în ochii lui puteam citii părerile de rău..dar la ce bun că.ţi pare rău..dacă ai făcut.o deja şi dacă vei continua să o faci la fiecare moment de supărare?
Eu:Ok, cum vrei. Dar de data asta o să stau cu tine, orice s.ar întâmpla, aici o să fiu. Mă mut aici! Să n.aud vreun comentariu.:-w
Lex:Nici eu nu puteam să o zic mai bine. Te iubesc, ştii asta? <3